Pe 3 august, intr-o zi de luni, am plecat din nou, dupa un an de absenta si de asteptare, spre insorita Grecie. De data asta, am pornit la drum deja initiati intr-o parte din tainele ei, asa ca stiam, in parte, la ce sa ne asteptam. Din comoditate, dar si pentru ca nu doream sa avem foarte multe surprize pe drum, am ales din nou agentia Christian Tour si am plecat spre Corfu tot cu autocarul.
La fel ca si anul trecut, ceilalti romani care au plecat odata cu noi nu s-au dezis de vechile obiceiuri. Plecarea din Bucuresti (care ne-a lasat aceeasi impresie de imbacseala si mitocanie) era stabilita pentru ora 16.00, insa a trebuit sa asteptam 20 de minute un grup de 7 persoane care nu au reusit sa ajunga la timp. 
Ghida de la Christian Tour ne-a spus ca daca nu vom avea probleme la vama ar trebui sa prindem ferryboat-ul spre insula la ora 7 dimineata. A fost o veste buna, pentru ca ne asteptam, din cele auzite de la altii, sa facem mai multe ore pe drum. Pentru a ajunge in Corfu trebuie sa traversezi, de la est la vest, toata partea de nord a Greciei, insula fiind situata in Marea Ionica, destul de aproape de "tocul" "cizmei" numite Italia.
Din pacate, insa, drumul nostru nu a fost lipsit de suprize neplacute. Desi am sperat ca, dupa un an, Bulgaria s-a schimbat in bine, cat de cat, autocarul nostru a oprit la aceleasi popasuri infecte, cu bude turcesti care iti intorceau stomacul pe dos. In primul din aceste popasuri, cam la jumatate de ora de granita, autocarul nostru s-a... stricat! A trebuit sa asteptam 2 ore pana cand cei doi soferi, domnu' Ovidiu si domnu' Vasile, ajutati de unul din pasageri, mecanic, se pare, si de bulgari, au reusit sa rezolve problema. In ciuda nervilor pe care ni i-am facut, a fost chiar amuzant! Motorul autocarului a fost racit cu apa de la un robinet, apoi uscat cu un foehn de par adus special de bulgari!!! In timp ce soferii si mecanicul incercau sa schimbe cureaua rupta si sa repare ce era de reparat, ceilalti pasageri supravegheau cu ochi de "experti" desfasurarea operatiunilor. 2-3 bulgari, din care unul, care parea sef, avea un nume foarte "bulgaresc" - Ahmed- alergau de colo colo ca sa ii ajute pe romani. Mai tarziu, am aflat ca ajutorul aparent dezinteresat al vecinilor specialisti in muraturi i-a costat pe soferi doar... 150 de euro!
In fine, problema a fost rezolvata, insa am pornit din nou la drum cu 2 ore intarziere fata de celelalte 2 autocare care au plecat odata cu noi din Bucuresti. Nu am reusit sa recuperam nicio ora pe drum...
Calatoria pe mare a durat cam o ora si jumatate, iar spre final am putut admira din larg fortaretele si casele venetiene din Corfu Town, capitala insulei. 
Dupa debarcare, a urmat o calatorie de 45 de minute greu de suportat pentru cei cu stomacul sensibil. Am fost dusi in statiunea noastra, Agios Georgios (Sfantul Gheorghe, pe romaneste), cu un autobuz condus de un localnic pentru ca autocarul nu incapea pe toate drumurile din insula. Fiind, practic, un masiv muntos aruncat in mare, cel putin in partea de nord, Corfu e plina de drumuri cu serpentine, cu numeroase curbe in ac de par, pante si rampe. Prin multe sate, drumul nu are decat o singura banda pe care abia incape un autobuz. Gratie priceperii soferului, grecul Yannis, am ajuns cu bine in statiune.
In prima zi de plaja, apa era destul de tulbure si erau valuri, insa asta nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de ce vedeam. 
Nu am vrut sa stam pe plaja din fata Hotelului Alkyon, unde eram cazati, pentru ca acolo erau, din cate am vazut, pietre cu alge in apa, dar si romani galagiosi si cam stupizi, asa ca am cautat un alt loc. Am gasit, pe la mijlocul statiunii, o portiune de nisip administrata de Yannis, care cerea 6 euro pentru doua sezlonguri si o umbrela, pe toata ziua. Ca bonus, simpaticul grec avea un chiosc de unde puteai lua, gratis, de la ochelari si tuburi de respirat pentru snorkeling, la mingi, rachete de tenis, saltele si colacei pentru copii. Alegerea plajei a fost inspirata pentru noi si pentru ca in spate era un supermarket, de unde ne-am putut alimenta cu bere, sucuri, etc., la preturi foarte mici (bere la doza 0,80 eurocenti-1 euro, sucuri naturale de fructe-1.50 euro litrul, inghetata pe bat, 1.60 euro, etc.).
Taverna Marina, din fata hotelului nostru nu ne-a inspirat prea mult. Era scumpa, din cate ne-am dat seama din prima zi (pentru cei care nu au mai fost in Grecia, va recomand sa aplicati testul "tsatsiki" pentru a va da seama cat de scump este un restaurant. Cineva mi l-a recomandat si mie si functioneaza: daca intr-o taverna, tsatsiki e vandut cu 2.50-3 euro, atunci inseamna ca preturile sunt ok. Daca pretul e mai mare, taverna e deja scumpa). Mai mult, cei de acolo serveau toate felurile cu cartofi prajiti si nu mica ne-a fost mirarea cand o prietena de-a noastra a primit o portie de lasagna cu... cartofi prajiti!
Fara sa cautam prea mult, am dat de taverna Dixtia, unde am gasit mancare pe gustul nostru si preturi acceptabile. Daca la Marina, un fel traditional precum stifado era 9 euro, aici il puteai cumpara, mai bine gatit, cu 6,50 euro. 
Prima oprire a fost la Angelocastro, o fortareata medievala cocotata pe un varf de munte, aflata putin mai la sud de Agios Georgios. 
Privelistea din mijlocul cetatii era absolut uimitoare, mai ales spre sud, de unde se vedea unul din cele mai frumoase locuri de pe insula, Paleocastritsa. 
Nu am putut sa nu ma intreb ce simteau oamenii care au locuit in forteata, odinioara, cand se trezeau, zi de zi, cu asemenea privelisti in fata ochilor. 
Dupa ce am mai zabovit putin in "Fortareata Ingerilor", ascultand bazaitul asurzitor al cicadelor, am pornit din nou la drum, spre Corfu Town sau Kerkyra, orasul capitala a insulei. Urbea e foarte veche, atragand turistii prin numeroase situri arheologice, dar si prin cartierul vechi, marturie a civilizatiilor care s-au batut pentru insula si au stapanit-o de-a lungul veacurilor: barbari, turci, venetieni (vreo 400 de ani), englezi, greci. 
Oraselul are un aer meridional tipic, casele poarta patina timpului, iar gradinile publice sunt impecabile. 
Dupa ce am luat masa in Corfu Town, am coborat ceva mai la sud, pentru a vedea unul din locurile-simbol ale insulei, Manastirea Vlacherna, construita in mijlocul marii, si insula Pontikonisi (Insula Soricelului). 
Dupa oprirea de la Pontikonisi, am luat drumul spre nord, pentru a vedea doua din cele mai spectaculoase plaje de pe insula: Peroulades si Sidari-Canal d'Amour. Desi distanta nu era mare, am facut aproape o ora pe drumurile serpuite ale insulei. Peroulades este un loc absolut spectaculos, impresionant, un loc in care forta valurilor si a vanturilor marine se simte din plin si care, ca om, te face sa te simti mic si neinsemnat. 
La Sidari-Canal d'Amour, apa a sapat santuri adanci si grote in peretii din argila nisipoasa. Am fi vrut sa facem baie acolo, dar marea era foarte agitata si am vazut, undeva, un afis pe care scria "Danger of Death". 
Seara, obositi dupa drum, am fost rasplatiti cu un apus de soare suberb in statiunea noastra. 
Totusi, a existat si un dezavantaj: apa era incredibil de rece, vreo 16-17 grade, a zis cineva. Yannis, simpaticul grec de la care inchiriam sezlongurile, ne-a explicat ca marea se racise pentru ca batuse Mistralul, si ca trebuia sa mai asteptam cel putin o zi pana se va incalzi.
